joi, 27 decembrie 2012

De Craciuni, se-ntampla minuni!

"Cei purtati in pantece, dar nenascuti. Craciunul ii renaste.

Cei care au sadit copii, dar vor fi ingropati doar de popa. Craciunul ii mangaie pe tample.

Cei care au plecat devreme de acasa, dar s-au intors prea tarziu ca sa-si mai sarute parintii. Craciunul le incalzeste fruntea.

Cei care au crescut fara mama, dar au invatat singuri ce e dragostea, daruind-o. Craciunul le vegheaza pasii.

Cei care au zburdat pe Pamant, dar Universul lor s-a redus, brusc, la un pat din fiare. Craciunul ii calatoreste.

Cei care au crezut in dragoste, dar au descoperit ca dragostea se partajeaza in Tribunale. Craciunul ii iubeste.

Cei care stiu ca nicaieri nu-i ca acasa, dar acasa nu e nicaieri pentru ei. Craciunul le sterge lacrimile.

Cei care au avut totul si l-au pierdut doar ca sa spuna mai departe: "Cele mai bune lucruri in viata nu sunt lucrurile." Craciunul ii mantuieste.

Cei care n-au mers, ci au zburat, dar curentii inaltimilor le-au frant aripile. Craciunul ii poarta in brate.

Cei sortiti sa se indragosteasca, dar nefacuti sa fie impreuna. Craciunul le impreuneaza mainile.

Cei care au visat, dar nu au avut. Cei care au dat, dar nu au primit. Cei care au respirat, dar nu au trait. Cei care au luptat, dar nu au castigat. Cei care au adunat, dar nu au impartit. Cei care au copilarit, dar nu au zambit. Cei care au imbatranit, dar nu au iubit. Craciunul le multumeste.

Pentru ca El, Craciunul, nu implineste minunile pentru cei preafericiti. Minunile li se intampla celor nefericiti."

Mihai Morar

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu