sâmbătă, 30 aprilie 2011

     Imi vine sa urlu de durere!As vrea sa plec departe. Undeva unde sa nu ma gaseasca NIMENI. Iar acolo sa tip,sa alerg,sa plang,sa fac orice,numai eu! Fara nimeni langa mine !Sa fie doar LUMEA MEA.

luni, 25 aprilie 2011

Atunci...

     Când eram mici nu existau atâtea probleme, totul era mai uşor...părinţi care nu ne certau, fără ore de studiu, fără iubire, fără dezamăgiri, fără prieteni falşi. La grădiniţă grija cea mai mare era să desenăm bine şi să fim mereu prezenţi la joacă. Era mai frumos şi mai simplu atunci.

duminică, 24 aprilie 2011

La pamant

     Cad..Ma ridic...Inca o palma..Poc!!..Jos...Am nevoie de ajutor..
     Vreau sa iau o pauza..Sa ma debransez total de lume, sa ma regasesc, sa-mi regasesc linistea, fericirea.Sa o regasesc pe acea Alina care zambea mereu, care ii binedispunea pe cei din jur.Acea Alina care facea din orice zi banala una speciala, alaturi de persoanele in care credea, si care s-au speriat de furtuna din viata mea.Vreau sa ma regasesc asa cum eram odata, desi stiu ca acea Alina va fi mult mai schimbata. Stiu ca mai e mult pana voi reveni la ceea ce eram inainte..dar pana atunci vreau macar linistea sa o regasesc...

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Paste ferict!

     Ne apropiem cu pasi grabiti de miezul noptii, ne apropiem de Invierea Domnului.Va urez tuturor un Paste Fericit alaturi de cei dragi, sanatate pentru ca e cea mai importanta si multa fericire!Iepurasul sa va aduca ceea ce va doriti.Un an luminat!

marți, 19 aprilie 2011

O valiza...

     O poveste foarteee frumoasa dar si foarte trista:-<

     Sunt o valiză. O valiză lăsată de izbelişte pe un peron de gară. Văd în jur alte valize dar eu sunt diferită de ele. Eu nu conţin haine, cărţi, obiecte. Nu. Eu conţin amintiri, sentimente, emoţii, trăiri şi gânduri. 
     Era dimineaţă când el şi-a împachetat toate amintirile şi a plecat. S-a trezit şi mai trist decât de obicei şi a stat cel puţin o jumătate de oră şi a privit-o în timp ce ea dormea. Era răvăşit. Nu mai putea, trebuia să plece. Am văzut că i-a scris o scrisoare lungă şi a lăsat-o pe pat, lângă pernă. Oare a găsit-o? Nu am reuşit să citesc ce a scris. 
     Apoi a început să caute în interioriul lui. Prima amintire pe care a găsit-o a fost primul lor sărut. Nu i-a fost greu să o găsească, era chiar acolo, lângă inima lui. Zăcea obosită şi stearsă. De îndată ce a găsit-o a împachetat-o frumos şi a aşezat-o în interiorul meu. A continuat să caute. A găsit multe trăiri dar pe el îl interesau doar cele care aveau legătură cu ea. A găsit amintirea mirosului parfumului ei, a atingerii pielii ei, a frumuseţii ochilor ei. A încercat să le împăturească frumos şi ordonat dar nu a putut. Mâinile îi tremurau, se simţea mult prea emoţionat aşa că nu s-a mai obosit să le aranjeze în altă ordine decât cea a haosului. 
     De îndată ce s-a eliberat de toate amintirile, a trecut la gânduri. Şi-a răscolit mintea. Toate gândurile erau împrăştiate: un "Mi-a fost dor de tine" mai la dreapta un "Nu vreau să te mai văd" mai la stânga. A găsit multe gânduri dar nu şi pe cel mai important. Căuta în neştire şi nu reuşea să îl găsească. În cele din urmă l-a găsit, acolo, în cel mai îndepărtat colţ al minţii sale, stătea bolnav şi prăfuit "Te iubesc". 
     Şi-a îndesat toate gândurile, amintirile şi sentimentele în interiorul meu. Erau atât de multe încât cu greu m-a putut închide.
     Înainte să plece pe uşă s-a uitat înapoi privind-o pentru ultima dată; a murmurat ceva dar nu am înţeles nimic din vorbele lui.
     Apoi a plecat. Îi era destul de greu să meargă cu mine în mână pentru că toată greutatea emoţiilor îl copleşea. Aşa că a luat un taxi. Am ajuns pe peronul din gară. Am văzut că era dezorientat şi că trenul lui trebuia să plece din clipă in clipă. S-a uitat cu părere de rău la mine şi mi-a dat drumul.  Acolo, în mijlocul culoarului. A vrut să scape de tot ceea ce l-a legat de ea. Nu s-a uitat înapoi ci s-a urcat direct în tren.
     Sunt o valiză. O valiză lăsată de izbelişte pe un peron de gară...

Scoala "Mihail Sadoveanu"

     Cum ne apropiem de sarbatorile pascale, a trebuit sa-mi fac curatenie printre lucruri, cu ocazia asta mi-am umblat prin hartii, si am dat de o compunere facuta la sfarsitul gimnaziului.

     "Ce a insemnat pentru mine scoala generala?Hmm..Grea intrebare.Pe langa multele informatii pe care le-am acumulat, m-am format. Am invatat ce este prietenia, ce este iubirea, ce este respectul. Alaturi de profesori, invatatoare, si colegi am trait un amalgam de emotii si sentimente. Nu voi uita nicioadata emotia cu care am pasit prima data in scoala, stangacia cu care m-am asezat in banca si frica cu care mi-am cunoscut colegii si pe doamna invatatoare. De asemenea nu voi uita nici terminarea ciclului primar ce s-a sfarsit in lacrimi.
     Inceputul ciclului gimnazial a debutat cu pasi marunti si cu frica in san.Toti eram oarecum marcati de spusele celor din jur: "Gata!Acum cu profesori!Nu mai e d-na invatatoare sa aiba grija de voi.Acum trebuie sa invatati.".Usor-usor ne-am acomodat si am descoperit ca nu e chiar asa. Ne-am atasat de domnii si doamnele profesoare si speram ca si dumnealor de noi.Am descoperit ca sunt niste persoane cu un suflet extraordinar. Tot timpul o voi tine minte pe d-na Butoi cand ne spunea sa invatam sa putem razbate in viata.Am avut de invatat cate ceva de la fiecare profesor in parte, dar sunt unii ce ii voi pastra mereu in amintirea mea. Desi d-na Butoi a fost o profesoara exigenta dupa cum spun unii, dar pentru mine a fost si este in continuare un exemplu, este o persoana cu un suflet extraordinar si cu niste exemple de viata ce te puneau pe ganduri.Intotdeauna imi voi aminti de dumneaei cu mare drag.Alaturi de dansa, o alta doamna de exceptie este doamna Scarlat.Nu am cuvinte pentru a o putea descrie. Poate un cuvant potrivit ar fi "perfecta", dar cum multi spun ca nimeni nu e perfect, alt cuvant nu pot gasi.E o persoana cu un simt al umorului foarte dezvoltat, poate uneori chiar exagerat si cu niste principii de viata foarte interesante.O persoana de la care poti invata mai mult decat limba romana.
     In toti cei 8 ani petrecuti in scoala generala, domnul Caldararu ne-a indrumat de la primul pas facut in scoala, ne-a sfatuit, ne-a ajutat.Este un profesor cum mai rar intalnim in ziua de astazi.
     Toti profesorii scolii gimnaziale nr. 11 "Mihail Sadoveanu" sunt niste oameni de valoare, supn asta fara sa exagerez.Am avut de invatat cate ceva de la fiecare in parte.Vreau sa le multumesc pentru rabdarea si profesionalismul cu care pot spune ca ne-au "educat".Sper ca si dumnealor sunt mandrii de noi.
     Daca tot am mentionat de profesori, nu imi pot uita colegii, cu care am facut prostii de tot felul: de la batai cu reviste, la paparuda cu lapte si multe altele. Cu multi dintre ei am legat prietenii stranse, si sper ca peste ani sa ne reunim cu totii si sa ne amintim de toate nazbatiile, de bataile cu malai, de petrecerile date inainte de fiecare vacanta, de chetele pentru pachet, de excursii, de farsele facute profesorilor si restul."

     Si toate aceste amintiri din generala formeaza cimitirul meu de amintiri...

sâmbătă, 16 aprilie 2011

La multii anii!!

     La multi ani tuturor celor care poarta nume de flori!Sa aveti parte de tot ce va doriti, sa fiti sanatosi, fericiti, iubiti, si sa va bucurati de aceasta zi minunata>:d<

vineri, 15 aprilie 2011

...


     E o perioadă grea pentru mine...poate cea mai dificilă din viaţa mea...uneori simt că nu mai rezist, simt că sfarşitul meu e aproape...al meu sau al lumii întregi...când mi se pare că totul e împotriva mea, că viaţa chiar nu îmi oferă nimic bun...Uneori îmi vine să renunţ, alteori mă încurajez singură spunându-mi că încă mai pot spera şi aştepta... E o perioadă în care am învăţat să fiu puternică chiar şi atunci când simt că nu mai pot continua aşa.

Sunt Eu?!

     Nu mă mai recunosc… pur şi simplu asta nu sunt eu…unde e zâmbetul, unde e privirea aia care te facea să zâmbeşti, unde e ea cu adevărat? Într-o lume în care adevărul este răpus de ură, de tristeţe, ţi-e frică să mai faci ceva, ţi-e frică…
     Dar de ce te-ai ascunde? De ce m-am ascuns? Unde sunt eu cea adevărată Fiecare întrebare naşte alta, dar răspunsul este atât de greu de găsit, mai ales cu atâtea lacrimi vărsate, iar fiecare lacrimă poartă numele cuiva, numele cuiva pentru care plâng, dar nu pentru că m-a făcut să plâng, ci pentru că ţin atât de mult la acea persoană încât gândul că aş putea să o pierd mă înspăimântă, mă face să mă îndepărtez şi aşa pierd dragostea, afecţiunea, pierd tot şi rămân în singurătatea care încet, încet, mă duce spre sfârşit.

marți, 12 aprilie 2011

Neintelegeri...

     Ce pot face neintelegerile?Neintelegerile fac multe pagube in viata si in sufletul unui om, dar in primul rand strica prietenii.Dupa cateva luni in care, ne-am cunoscut, ne-am apropiat, ne-am confesat, ne-am ajutat, am petrecut, am ras, am plans, totul s-a spulberat intr-o clipita.M-am trezit brusc din visul frumos in care eram si a trebuit sa confrunt realitatea. Toate planurile noastre, toate pregatirile, tot ceea ce ne-am propus cu totii, micuta noastra "familie", s-a sfarsit!
     Chiar daca au trecut cateva luni bune de atunci, si acum ma rascolesc amintirile.Imi doresc sa fie ca inainte, dar visul frumos s-a terminat, si oricum, nimic nu va mai fi la fel.
     De multe ori ma intreb, daca de la prima neintelegere, totul a fost dat uitarii, oare chiar am fost prieteni adevarati?Oare chiar am fost acea micuta "familie" cum consideram atunci, sau iar m-am inselat in privinta prietenilor?

duminică, 10 aprilie 2011

     O noua zi,acelasi cer innorat,aceleasi ganduri,aceiasi viata,acelasi chip in oglinda,acelasi zambet fals.Noi plimbari,noi glume,noi minciuni,noi adevaruri dureroase,noi descoperiri.
     A trecut aproape jumatate de an de cand viata mea s-a schimbat mult,timp in care si eu m-am schimbat, timp in care am descoperit ca nu tot ce zboara se mananca si ca cel ce te-a tradat o data o va face din nou si din nou.
     In ziua de azi mai toti sunt pentru ei,uita ca mai sunt si altii in jur si ranesc cu buna intentie,facand tot ele pe asa-zisele victime.
     Da,si eu am gresit altor persoane,de multe ori fara sa-mi dau seama,nu neg asta,dar mi-am cerut scuze,poate, in unele cazuri prea tarziu,dar mai bine mai tarziu decat niciodata.Au fost si anumite dati in care nu mi-am cerut scuze, poate din orgoliu, sau am considerat ca nu sunt principala vinovata,dar am regretat.
     Nu vreau sa par absurda,toti gresim mai devreme sau mai tarziu, dar cand ii vezi pe cei din jur ca pur si simplu isi bat joc de tine, parca iti pierzi increderea atat in propria persoana,cat si a celorlalti.
     Nu sunt o persoana ranchiunoasa,un simplu "scuze" sau "imi pare rau" sincer,din suflet, e de ajus,desi iert,dar niciodata nu uit.
     Acum, furtuna s-a mai linistit, usor-usor iese soarele, apare curcubeul!Va fi mai bine, dar nu mai bine ca inainte.Toate pozele imi vor aminti de trecut, un trecut frumos, pe care nu il regret un trecut care m-a ajutat sa inteleg mai bine ca toate in viata se intampla cu un scop, ca fiecare dintre noi are un rol important in filmul vietii si ca intotdeauna trebuie sa privim partea buna a lucrurilor.