Nu mă mai recunosc… pur şi simplu asta nu sunt eu…unde e zâmbetul, unde e privirea aia care te facea să zâmbeşti, unde e ea cu adevărat? Într-o lume în care adevărul este răpus de ură, de tristeţe, ţi-e frică să mai faci ceva, ţi-e frică…
Dar de ce te-ai ascunde? De ce m-am ascuns? Unde sunt eu cea adevărată Fiecare întrebare naşte alta, dar răspunsul este atât de greu de găsit, mai ales cu atâtea lacrimi vărsate, iar fiecare lacrimă poartă numele cuiva, numele cuiva pentru care plâng, dar nu pentru că m-a făcut să plâng, ci pentru că ţin atât de mult la acea persoană încât gândul că aş putea să o pierd mă înspăimântă, mă face să mă îndepărtez şi aşa pierd dragostea, afecţiunea, pierd tot şi rămân în singurătatea care încet, încet, mă duce spre sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu