vineri, 25 mai 2012

Acum...

Acum nu mai regret nimic din ce am făcut în trecut. A fost şi punct.
Acum nu mai regret că am fost prietenă cu oameni care mi-au dovedit că nu meritau nici măcar un salut. Dar eu nu sunt ca ei.
Acum nu mai regret că am plâns la fiecare eşec, dezamăgire sau durere. Lacrimile m-au ajutat să devin mai tare.
Acum nu mai regret că "am luat ţeapă" de la oameni dragi. Eu nu am pierdut nimic, am câştigat... o experienţă.
Acum nu mai regret că am tăcut când mi se cerea să vorbesc. Ştiu că şi tăcerea e un răspuns.
Acum nu mai regret că nu am ascultat toate sfaturile. Prefer să greşesc singură ca să nu dau vina pe alţii.
Acum îmi văd de viaţa mea şi mă bucur de ce am. Ce a fost, a fost. Nu are rost să regreţi ce ai făcut sau nu, ce ai spus sau nu.
Viaţa e acel tren care nu se întoarce de două ori în aceeaşi gară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu